Autenticitatea și manifestarea ei la grupurile de terapie

Multă lume care vine și rămâne până la final la grupurile de terapie pe care le organizez, e atrasă de ideea de autenticitate. Idee reflectată de tematica grupului "Autentic în contact cu ceilalți".  Am înțeles că există o neclaritate sau confuzie privind semnificația acestei calități. Unii privesc la asta ca la o destinație, la un loc în care trebuie de ajuns, alții ca la ceva ce trebuie creat de la zero, ceva ce nu există în ei și trebuie luat de undeva. 

Eu văd autenticitatea ca pe o atitudine față de sine în raport cu observatorul interior și lumea din jur. Pentru a deveni mai autentici nu trebuie nimic de adăugat sau creat în noi, în noi totul este. Autenticitatea presupune să văd ce am în mine și să dau valoare fiecărui detaliu. Autenticitatea presupune acceptarea a cine sunt eu în adâncul ființei mele, a tuturor părților luminoase sau întunecate și deschiderea de a mă manifesta în viață reieșind din această acceptare. 

Grupurile de terapie pe care le organizez dau posibilitatea oamenilor să arate treptat altor oameni părțile din ei pe care le consideră neimportante, lipsite de valoare, dureroase, imperfecte, sau rușinoase. Cadrul de siguranță pe care se sprijină grupul și regulile după care funcționează, ajută participanții să reacționeze din empatie și compasiune la deschiderea celorlalți, reacțiile evaluative sau cu judecată nefiind permise.

La început această regulă, aparent  simplă, presupune mult efort deoarece suntem deprinși de a ne da cu părerea despre ceilalți sau de a le da sfaturi când auzim că au o durere. Dar cu timpul, lumea deprinde ușor să facă acest switch de a reacționa cu inima și nu cu mintea și chiar le place. Căci comunicarea din inimă creează spațiu pentru conexiune profundă. Iar conexiunea profundă odată experimentată pe sine e ca o revenire acasă, într-un loc cald și sigur, de care fiecăruia îi este dor dar nu toți sunt siguri că există. 

Deschiderea de sine și arătarea părților interioare față de care simțim dubii, făcută într-un astfel de mediu ne dă posibilitatea să relaționăm diferit cu noi înșine. Reacțiile de compasiune și empatie de la ceilalți întăresc propria compasiune și iubire față de sine. 

Când alt participant rezonează cu durerea mea sau se regăsește în rușinea pe care o simt despre mine, mă simt nu doar mai puțin singur dar și conectat profund cu acea persoană.

O conexiune făcută nu din imaginea ideală ce o proiectez despre mine dar din acel loc interior pe care m-am temut până acum să-l arăt la alții.

Astfel, fiind în contact profund cu ceilalți învăț și îndrăznesc să revin acasă spre mine, la sinele meu autentic. 

Și da, în acest demers avem nevoie de alți oameni, avem nevoie de conectarea cu ceilalți. Acest proces nu poate avea loc în izolare, de altfel ar începe a mirosi a narcisism. Deși narcisismul, cu toată aparenta lui mega acceptare și încredere în sine,  e departe de acceptarea autentică căci acolo partea cea mai importantă din sine e ascunsă sub rușine și mecanisme ferecate la maxim. Dar asta e o altă temă.