Bine ai venit!
Sunt Adriana Mîrza, psihologă, psihoterapeută și facilitatoare de grup.
Te invit să descoperi un spațiu în care să fii ascultat(ă), să te înțelegi mai bine și să îți găsești propriul ritm de creștere. Terapia nu este doar despre a rezolva probleme, ci despre a deveni sprijinul de care ai nevoie – pentru tine însuți. Dacă vrei să explorezi cine ești cu adevărat și să îți creezi un „acasă” interior, sunt aici să te însoțesc în acest proces
Văd psihoterapia ca pe un proces personal și unic, adaptat fiecărei persoane, în ritmul și nevoile sale specifice. Ofer servicii de psihoterapie la Chișinău și psihoterapie online, într-un cadru empatic și profesionist. Abordarea mea fenomenologică pune accent pe explorarea autentică a experiențelor tale, ajutându-te să îți înțelegi mai profund emoțiile, tiparele relaționale și resursele interioare.
Terapia de grup este un spațiu de susținere și conexiune, unde poți explora relația cu tine și cu ceilalți. Organizez cu regularitate terapie de grup la Chișinău și terapie de grup online, într-un cadru sigur, unde împărtășind experiențe vei descoperi că nu ești singur(ă) și vei găsi sprijin autentic în procesul tău de creștere.
Dacă simți nevoia să încetinești, să îți regăsești calmul și să te reconectezi cu tine, practicile de mindfulness te pot ghida spre mai multă claritate, echilibru și autoreglare emoțională. Organizez cursuri de mindfulness online și la Chișinău și la solicitare - cursuri mindfulness pentru organizații, adaptate pentru a cultiva prezența și liniștea interioară.